12 suceveni au fost depistaţi în primele trei trimestre ale anului cu HIV/SIDA, numărul seropozitivilor din judeţ ajungând astfel la 184, dintre care 157 aflaţi în tratament. În 2012, cumplita maladie a provocat şi şase decese, dintre care două înregistrate la persoane care tocmai fuseseră depistate ca fiind seropozitive, iar restul consemnate la persoane care fuseseră diagnosticate în anii anteriori.
Aşa indică o statistică a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dată publicităţii ieri, de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adrian Popescu, în care se precizează că, în acest an, virusul HIV responsabil de apariţia maladiei SIDA, a fost depistat la o adolescentă de 17 ani, la un tânăr de 23 ani, precum şi la o tânără de 20 ani, toţi din zona Vatra Dornei. Cu această afecţiune au mai fost diagnosticaţi în 2012 un bărbat de 34 ani şi un altul de 37 ani, ambii din zona Fălticeni.
Au murit la scurt timp de la diagnosticare
În acest an, boala a mai fost confirmată la un alt tânăr de 23 ani, din zona Suceava, dar şi la o femeie de 38 ani, din zona Fălticeni. Cu HIV-SIDA au mai fost depistate în 2012 şi două femei care au decedat la scurt timp de la diagnosticare, una de 28 ani, din zona Suceava, la care boala a fost confirmată în luna martie, şi cealaltă de 45 ani, din zona Vatra Dornei, la care afecţiunea a fost descoperită în luna mai. Celelalte persoane depistate în acest an cu HIV/SIDA sunt un bărbat de 47 ani, din zona Suceava, o tânără de 23 ani, din zona Rădăuţi, şi un bărbat de 36 ani, din zona Suceava.
Teste gratuite pentru depistarea HIV/SIDA
Suceveniicare vor să afle dacă sunt sau nu infectaţi cu virusul ucigaş pot face un test gratuit, la Centrul de Consiliere şi Testare HIV/SIDA, care funcţionează la parterul clădirii DSP. În cazul în care rezultatul este pozitiv, probele se analizează din nou, de această dat