* lunar, circa 33.000 de brăileni primesc, în medie, câte 40 de lei, reprezentând sumele oprite ilegal pensionarilor drept contribuţii de sănătate
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Brăila restituie, lunar, circa 1,3 milioane de lei reprezentând sumele oprite ilegal pensionarilor drept contribuţii de sănătate. Datele au fost prezentate de către directorul CJP Brăila, Sorin Enache, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice, desfăşurat la Prefectură. Sumele, restituite în tranşe egale, au fost acordate unui număr de aproximativ 33.000 de pensionari, care au primit în medie câte 40 lei. Directorul CJP Brăila a mai precizat că insituţia pe care o conduce are procese cu mai mulţi pensionari, nemulţumiţi de modul de plată a sumelor restante, ei cerând ca restituirea CAS-ului să se facă integral şi nu în tranşe.
Conform unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, sumele reţinute de la 1 ianuarie 2011 până la 30 aprilie 2012, reprezentând diferenţa dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei şi pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuţie de asigurări sociale de sănătate asupra părţii din pensie care depăşeşte nivelul de 740 lei, se restituie în tranşe lunare, în perioada septembrie 2012- septembrie 2013. Restituirea sumelor percepute greşit pensionarilor se face din oficiu de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi cele aparţinând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii. Plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2012 se efectuează împreună cu drepturile de pensii aferente f