Surpriză în TOP 300. Potrivit ultimei ediţii a clasamentului editat de revista Capital, oamenii de afaceri ale căror averi depăşeau miliardul de euro nu mai contabilizează decât câteva sute de milioane
Este „uşor” să ajungi miliardar, însă în vremuri de criză, este şi mai greu să-ţi păstrezi acest statut. Cel mai bine o ştiu, poate, cei mai cunoscuţi bogaţi ai României de după ’89, care an de an au ocupat podiumul clasamentului TOP 300 Capital. Surpriză sau nu, Ion Ţiriac şi Dinu Patriciu nu mai sunt miliardari. Şi nu sunt singurii care şi-au pierdut acest statut.
Ce-au fost şi ce-au ajuns
Mai bine de 90% dintre cei pe care îi rogi să-ţi nominalizeze cel mai bogat om al României vor pomeni numele lui Ion Ţiriac, o legendă vie a tenisului şi posesorul secretului „cum devii bogat”. Însă, pe fondul crizei financiare, veniturile omului de afaceri s-au diminuat. Odată cu declinul pieţei auto şi al celei imobiliare, business-urile lui Ţiriac au intrat într-o scădere accentuată, averea unuia dintre cei mai bogaţi români stând, în prezent, în bancă. Unicredit Ţiriac, mai precis, unde deţine un pachet de 45% din acţiuni. Banca a reuşit să crească şi anul trecut, ajungând la un profit operaţional de 30 de milioane de euro, cu 17% mai mare decât anul trecut.
Dinu Patriciu a fost unul dintre cei mai mediatizaţi miliardari în ultimul an. Din păcate, nu pentru tranzacţii reuşite, ci pentru insolvenţele, falimentele sau afacerile proaste, fie ele în zona de retail sau de media. De altfel, de-a lungul carierei, Patriciu a cunoscut multe suişuri şi coborâşuri. Poate pentru că ştie să facă doar anumite tipuri de afaceri. Istoria a dovedit că se pricepe exact la ceea ce a învăţat: construcţii şi imobiliare (singurele care i-au rămas în picioare), respectiv afacerile cu petrol, care sunt moştenire de familie.
Nici familia Ada