Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2.000 de elevi din Dolj renunţă anual la şcoală

Publicat in GAZETA de SUD, joi 25 octombrie 2012 ·

Numărul elevilor care renunţă să mai frecventeze şcoala este în continuă creştere, după cum arată rapoartele Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Principala cauză este de natură economică, mii de copii fiind obligaţi să renunţe la studii din lipsa banilor.

Din anul şcolar 2008-2009, în judeţul Dolj au renunţat la cursuri 1.320 de copii. În patru ani, cu toate programele de prevenire aplicate de Ministerul Educaţiei, dar şi de diversele organizaţii nonguvernamentale, cifra nu numai că nu a scăzut, ci aproape s-a dublat, ajungându-se la 2.066 de cazuri.

Cea mai mare rată de abandon şcolar se înregistrează la elevii de gimnaziu: 1.200 de copii din clasele V-VIII nu au mai frecventat cursurile în 2012. De altfel, peste 900 de absolvenţi de gimnaziu au renunţat să se mai înscrie la liceu în acest an şcolar. Fenomenul s-a accentut şi în învăţământul primar, unde 651 de copii nu s-au mai prezentat la clasă, pentru a deprinde măcar noţiunile obligatorii de scris şi citit. Cele mai puţine cazuri sunt la liceu, unde 311 elevi sunt în această situaţie.

Abandon în mediul urban

Fenomenul abandonului şcolar a fost în primii trei ani mai mare în mediul rural, însă, în acest an, s-a constatat că raportul s-a inversat. Din cei 2.066 de elevi care au abandonat şcoala, mai mult de jumătate, respectiv 1.050 de elevi, sunt din mediul urban, unde sunt şcoli în care chiar şi 100 de elevi au renunţat la cursuri. În Craiova, situaţii de acest gen se înregistrează la Şcoala nr. 13, la care în acest an au lipsit 44 de elevi de la învăţământul primar şi 52 de la învățământul gimnazial. De asemenea, la Şcoala gimnazială „Constantin Gerota“ din Calafat au fost peste 40 de astfel de cazuri. În ceea ce priveşte liceul, clasele a IX-a și a X-a, în vârful clasamentului se află Grupul Şcolar „Traian Demetrescu“ şi Grupul Şcolar Transporturi Auto, cu peste 30 de elevi care nu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 25 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 23 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 25 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 24 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°