„O monarhie constituţională este forma cea mai convenabilă de guvernare pentru o ţară ca România”. Iată o declaraţie tranşantă, pe care, peste doi ani, adversarii i-o vor aduce, insistent, aminte lui Crin Antonescu, întrebându-l, pe bună dreptate, dacă nu crede în republică, de ce mai candidează la preşedinţie¬. Simpatiile monarhiste ale liderului liberal, ca şi cele ale colegului său, Călin Popescu Tăriceanu, sunt vechi, datează din 1990 când, afirmă el, „erai în pericol fizic, dacă pomeneai de rege”, dar acestea nu i-au împiedicat pe cei doi să se integreze perfect în sistemul republican, manifestându-şi „convingerile” regaliste doar la aniversările Majestăţii Sale. Acum, când regele Mihai împlineşte 91 de ani şi guvernul din care PNL face parte îl omagiază acordâdu-i Emblema de Onoare a Armatei Române, cei doi fruntaşi liberali îşi susţin opţiunea atât de categoric încât te aştepţi la două lucruri: 1. dl Antonescu să anunţe că nu va mai candida la alegerile prezidenţiale; 2. PNL să susţină la apropiata revizuire a Constituţiei, prioritară în programul politic al USL, schimbarea formei de guvernământ din republică semiprezidenţială, în monarhie constituţională, pentru care dl Tăriceanu a promis că va milita. Nu se va întâmpla însă nici una, nici alta.

Unul din motivele pentru care PNL va fi un partid republican cuminte este acela că şi-a epuizat resursele pro monarhie în anii 90, perioada sa „fierbinte”, când a contribuit la întoarcerea în ţară a Regelui Mihai, la redobândirea cetăţeniei române de către acesta şi l-a propus candidat la preşedinţie, invitaţie refuzată ferm de fostul suveran. După aceea, credinţa că „Monarhia salvează România” s-a diluat sub şuvoiul sondajelor de opinie, care nu-i dădeau decât puţine şanse, dar şi din cauză că Majestatea Sa a avut faţă de restauraţie o atitudine foarte rezervată, fiind de părere că „românii au suferit des