Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iftimoaie revine în ring la Superkombat Craiova

Publicat in Ziua Veche, joi 25 octombrie 2012 ·

Ionuţ Iftimoaie va urca din nou în ring, după o pauză de un an, urmând să-l înfrunte pe americanul James “The Beast” Wilson într-un super-fight în cadrul galei Superkombat Final Elimination Craiova, care va inaugura Sala Polivalentă din localitate pe 10 noiembrie.

Unul dintre pionierii K-1 în România, Iftimoaie (34 de ani), care i-a învins în cariera sa pe Petar Majstorovic, Freddy Kemayo şi Sergei Gur, a declarat că importanţa galei de la Craiova l-a convins să lupte din nou, iar în momentul de faţă se află în plină pregătire pentru meciul cu Wilson, un american de 115 kilograme care a participat cu succes la K-1 Los Angeles şi la K-1 Final 16 Tokyo, unde a remizat cu legendarul Rick Roufus.

“Ionuţ şi-a manifestat dorinţa de a participa la acest eveniment, care se anunţă a fi unul peste K-1 Bucureşti din 2010. Craiova va fi capitala mondială a K-1 pentru o seară pentru că toată lumea va fi cu ochii pe Superkombat Final Elimination”, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.

Iftimoaie se va alătura altor vedete autohtone, care au fost confirmate pentru cel mai puternic eveniment pe reguli de K-1 din Europa. Calificat între primii 8 din lume în urma galei K-1 Final 16 de la Tokyo, Cătălin Moroşanu va lupta la rândul său într-un super-fight, în timp ce Benjamin Adegbuyi şi Sebastian Ciobanu sunt în cursa pentru calificarea în finala de pe 22 decembrie, unde premiul cel mare este un Mitsubishi Pajero.

Gala Superkombat Final Elimination Craiova, programată pe 10 noiembrie, va fi transmisă în direct în 75 de ţări de pe 4 continente prin intermediul Eurosport, urmând ca numărul total de ţări în care se va putea urmări evenimentul să ajungă la 90.

Ionuţ Iftimoaie va urca din nou în ring, după o pauză de un an, urmând să-l înfrunte pe americanul James “The Beast” Wilson într-un super-fight în cadrul galei Superkombat Final Elimination

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum 53 minute
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum o ora
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 5 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 4 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Bacalaureat 2025. Prezența la proba la alegere a profilului și specializării a fost de 98,1 %

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Educației a anunțat că rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfășurată astăzi, 13 iunie, s-a situat la 98,1% (100.450

Ronaldinho a ajuns la Cluj-Napoca pentru un spectacol fotbalistic în cadrul Sports Festival. Starul brazilian, întâmpinat de primarul Emil Boc, care i-a dăruit un tricou - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Brazilianul Ronaldinho a ajuns vineri la Cluj-Napoca, pentru a participa la evenimentul fotbalistic “Ronaldinho & Friends” din cadrul Sports Festival 2025. Starul brazilian a fost întâmpinat de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care i-a d

Horoscop 14 iunie 2025. Zodia care are parte de conflicte subite în relație

Cancan acum 4 ore
Horoscop 14 iunie 2025. Ziua de sâmbătă vine cu o problemă pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie are parte de conflicte subite în relație. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă previziunile astrale! Fii atent la relația cu pări

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°