Un gem făcut la Viscri, satul de care s-a îndrăgostit însuşi prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, a fost prezentat, luni, la un târg de la Paris, sub o înfăţişare impresionantă. Un gem făcut la Viscri, satul de care s-a îndrăgostit însuşi prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, a fost prezentat, luni, la un târg de la Paris, sub o înfăţişare impresionantă.
Gemul este făcut din fructe de pădure, după o reţetă specială a Gerdei Gherghiceanu din Viscri, regiunea Târnava Mare, Braşov. Bineînţeles că fructele nu au văzut nici urmă de îngrăşăminte chimice sau insecticide, însă nu doar gustul minunat i-a încântat pe cei prezenţi la târgul de la Paris, ci şi prezentarea.
Borcanul din cristal şi decorat cu argint a fost aşezat într-o cutie din lemn, împreună cu o linguriţă tot din argint. Toate acestea au fost lucrate manual de meşteşugarii din zona Târnava Mare, iar ediţia este limitată. Fiecare dintre cele 1.001 borcane costă nu mai puţin de 365 de euro, exact cât numărul zilelor din an.
↑ Aşa arată borcanul care se vinde cu 365 de euro