● La Grand Palais, pînă la jumătatea lui ianuarie, mare expoziţie Hopper. Spun „mare“ pentru că adună peste 70 de lucrări ale pictorului american şi – spun curatorii – asta înseamnă cea mai amplă retrospectivă Edward Hopper organizată vreodată în afara Americii. Parisul îl adoră pe Hopper: coada de la intrare este destul de mare la orice oră şi în orice zi, se recomandă achiziţionarea biletului de intrare de pe Internet cu cel puţin două săptămîni înainte şi, oricum, chiar şi în această situaţie, dacă pleci spre această expoziţie e bine să fii pregătit pentru o aşteptare lungă, deoarece sălile sînt aglomerate. Adică, să ai ceva de citit. Cînd am fost eu, în jurul meu, la coadă, o domnişoară citea Republica lui Platon, o doamnă citea Insuportabila uşurătate a fiinţei şi un domn grizonant nu şi-a scos ochii din ceva Camus. Revistele din mîinile altora erau, exclusiv, de artă (cele mai multe despre evenimentul la care aşteptam să intrăm) şi doar unul singur, izolat, desfăcea cuvinte încrucişate.

DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi pace Aşadar, lecturi de performanţă. Motivele adoraţiei parizienilor pentru Hopper sînt la îndemînă. Mai întîi, reciprocitatea. Hopper s-a desăvîrşit ca artist în timpul unor lungi călătorii de studii la Paris, îi admira pe Manet şi Degas şi era unul din acei francofili în stare să recite pe dinafară Baudelaire şi Verlaine. În al doilea rînd, Hopper este, astăzi, un star. Nu vreau neapărat să spun că parizienii sînt snobi, dar forţa de atracţie a unui pictor ale cărui lucrări se vînd cu preţuri în jurul a 20 de milioane de dolari bucata este semnificativă. Edward Hopper formează, alături de Mark Rothko (cu 20 de ani mai tînăr decît el) şi de Jackson Pollock (cu 30 de ani mai tînăr), grupul celor mai cunoscuţi pictori americani ai secolului trecut. Cel puţin în Europa, pentru că ameri