Adrian Cighi: Avem îndoieli serioase. Până acum s-a întâmplat la trei companii, pentru celelalte 9 procesul a fost stopat
Dan Pascariu (Tarom): Procesul de numire este făcut la presiunea instituţiilor financiare internaţionale. La nivel intern nu se doreşte implementarea acestui mecanism
La mai puţin de o lună de când preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets (Franklin Templeton Investments administrează Fondul Proprietatea), Mark Mobius, saluta demersurile făcute de oficialii români în procesul de selecţie a managerilor privaţi pentru companiile de stat, vicele său, Adrian Cighi, se arată sceptic în privinţa reuşitei procedurilor, susţinând că e puţin probabil ca acesta să ajungă la final.
"Se vorbeşte despre un proces în curs despre numirea de management privat la companiile deţinute de stat. După experienţa noastră, avem îndoieli serioase că procesul se va încheia. Până acum s-a întâmplat la nivelul Ministerului Transporturilor, pentru Tarom şi alte două companii, dintr-un total de 11. La alte nouă, procesul a fost oprit. Există o lege care obligă alegerea de management privat la companiile de stat, care dă paşi detaliaţi despre cum trebuie să se întâmple. Este o lege, iar de obicei legile trebuie să fie implementate. În acest caz însă, legea a fost văzută ca un experiment şi până acum a fost mai degrabă opţională pentru părţile implicate", a declarat Adrian Cighi, vicepreşedinte Franklin Templeton Investments, la o conferinţă organizată de Consiliul Investitorilor Străini.
Subliniind că nu ştie dacă a fost o coincidenţă alegerea Tarom ca primă companie cu management privat, având în vedere situaţia dificilă în care se găseşte compania, Cighi a afirmat că situaţia "este probabil una dintre cele mai grele în care trebuie să fie implementat acest proces". "Nu ştiu dacă este o coincidenţă sau nu, dacă există vreo intenţ