Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Am convingerea că Armata îşi va onora mereu tradiţia, menirea şi misiunea

Publicat in Romania Libera, joi 25 octombrie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat, joi, de ziua Armatei României, convingerea că această instituţie " îşi va onora întotdeauna tradiţia, menirea şi misiunea" şi va răspunde cu "devotament, onoare şi curaj" încrederii pe care i-o acordă populaţia, partenerii şi aliaţii, potrivit Mediafax.

Preşedintele nu a participat la manifestările de ziua Armatei, el fiind reprezentat de către consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu (la Bucureşti) şi Iulian Fota (la Carei).

În mesajul adresat militarilor, preşedintele le spune că se "bucură" pentru că aceştia au înţeles că "nu se poate dobândi gloria numai prin meritele strămoşeşti", ci şi prin "construirea unei armate profesioniste, cu adevărat modernă, formată din unităţi flexibile şi cu efective reduse, apte pentru reacţii rapide, adecvate situaţiilor de criză".

"M-am întâlnit adeseori cu dumneavoastră în unităţi militare şi în teatrele de operaţii şi ştiu că vă doriţi standardele armatelor statelor membre NATO şi susţinerea reformei cu resurse financiare corespunzătoare. Vă înţeleg speranţa, vă admir răbdarea şi vă asigur de întregul sprijin al comandantului forţelor armate pentru realizarea reformei pe care o derulaţi în momentul de faţă", se spune în mesajul prezidenţial.

Preşedintele remarcă faptul că participarea armatei naţionale la misiuni externe, sub egida ONU, NATO, UE "a contribuit la sporirea considerabilă a prestigiului internaţional" al ţării, militarii fiind "cei mai buni ambasadori ai României în lume".

"Armata României a plătit, pe parcursul acestei perioade de profunde transformări şi participări la misiuni externe, tributul său de sânge şi lacrimi. Sunt 23 de eroi căzuţi la datorie în teatrele de operaţii în care ne-am angajat alături de aliaţii şi partenerii noştri, precum şi câteva zeci de militari răniţi pe timpul acestor operaţiuni. Armata a plătit acest preţ gre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°