Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Rusiei: Diplomatul implicat în accident a părăsit România. Dorim rezolvarea cazului fără politizare exagerată

Publicat in Antena 3, joi 25 octombrie 2012 ·

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Sergheevici Malghinov, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că diplomatul rus implicat în accidentul rutier care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Bucureşti a părăsit miercuri România, mandatul său fiind încheiat de misiunea diplomatică, şi că se doreşte rezolvarea cazului, fără politizare exagerată.

"Ambasada, încă o dată, îşi exprimă regretul profund în legătură cu consecinţele grave ale accidentului care a avut loc duminică. Exprimăm sincera compasiune faţă de rudele şi cei apropiaţi. (...) Ambasada se află într-un contact permanent cu autorităţile spitalului", a afirmat ambasadorul.

El a precizat că este considerată imposibilă ridicarea imunităţii diplomatului şi a precizat că se doreşte rezolvarea cazului, "fără politizare exagerată".

"Pe lângă acestea, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţii diplomatice şi practica internaţională, considerăm imposibil ridicarea imunităţii diplomatului care a săvârşit acest accident", a declarat Malghinov.

O tânără de 19 ani a fost lovită, duminică, în jurul orei 16.45, de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse. Accidentul a avut loc pe o trecere de pietoni aflată la intersecţia străzilor Camil Ressu şi Ilioara.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Sergheevici Malghinov, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că diplomatul rus implicat în accidentul rutier care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Bucureşti a părăsit miercuri România, mandatul său fiind încheiat de misiunea diplomatică, şi că se doreşte rezolvarea cazului, fără politizare exagerată.

"Ambasada, încă o dată, îşi exprimă regretul profund în legătură cu consecinţele grave ale accidentului care a avut loc duminică. Exprimăm sincera compasiune faţă de rudele şi cei apropi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 37 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 24 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°