Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: “Ziua Porților Deschise” la instanțele de judecată. Elevi și studenți din Alba au aflat ce înseamnă munca de magistrat

Publicat in Alba24, joi 25 octombrie 2012 ·

Elevii și studenții din Alba, dar și toți cei care și-au dorit să afle din interior cum se desfășoară actul de justiție, care sunt etapele parcurse până la soluționarea unui caz sau pur și simplu cum arată o sală de judecată au avut ocazia să participe, joi, 25 octombrie, la ”Ziua porților deschise” la Tribunalul Alba, Judecătoria Alba Iulia și Curtea de Apel Alba Iulia. Angajații instanțelor au stat la dispoziția vizitatorilor și le-au arătat ce înseamnă să fi magistrat pentru o zi.

Instanțele albaiuliene și-a deschis porțile, iar nu puțini au fost cei care au trecut pragul celor trei instituții pentru a afla mai multe despre cum de aplică justiția în județul Alba. La Tribunalul Alba, sute de tineri au fost întâmpinați de vicepreședintele Aurelian Mocan, care le-a explicat acestora de ce trebuie să respecte legile și ce pedepse primesc cei care le încalcă. De asemenea, cei care au luat parte la ”Ziua porților deschise” au putut vizita sălile de judecată, birourile judecătorilor și grefierilor, arhiva, dar și celelalte compartimente ale instituției.

La Curtea de Apel Alba Iulia, cei care au răspuns invitației de a participa la manifestare au avut posibilitatea să testeze echipamentele electronice de informare de tip info-chioşc cu care sunt dotate instanțele judecătorești și care permit justițiabililor să obțină în mod rapid informații utile despre evoluția dosarelor. Mai mult, cei interesați de materiale informative despre sistemul judiciar au primit câte un “Ghid de orientare pentru justițiabili” realizat de Consiliul Superior al Magistraturii, dar și alte broșuri informative.

Vă invităm să vedeți imagini de la evenimentul de joi:

URL scurt: http://alba24.ro/?p=137369

Elevii și studenții din Alba, dar și toți cei care și-au dorit să afle din interior cum se desfășoară actul de justiție, care sunt etapele parcurse până la soluționarea u

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 14 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Accident la Beach, Please!: Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă/ Selly: „Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist/ De azi niciun participant nu mai are acces pe scenă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Accident grav la festivalul Beach Please!, transmite Observator News. Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă în timpul showu

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Report la Loto 6/49 de peste 2,48 milioane euro, la Joker de peste 4,89 milioane euro

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de eu

România este Campioană Europeană la şah la categoria sub 12 ani, după ce lotul naţional a câştigat aurul în Slovenia

Ziarul Financiar acum 21 minute
Echipa României a ocupat primul loc la Campionatul European de Tineret pe Echipe de şah la categoria sub 12 ani, care s-a desfăşurat în Slovenia, potrivit unui anunţ al Federaţiei Române de Şah. Din lotul României au făcut parte Lucas Rusu, Răzvan-G

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 17 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°