Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vâlceanu, alături de victimele deflagraţiei de la Cărbuneşti

Publicat in Impact in Gorj, vineri 26 octombrie 2012 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu, se implică alături de autorităţile locale din Târgu- Cărbuneşti în ajutorarea familiei afectate grav de explozia produsă în propriul apartament. În timp ce autorităţile locale se ocupă de renovarea apartamentului, Vâlceanu va asigura tâmplăria şi utilarea apartamentului.

De când s-a produs explozia la apartamentul din Târgu-Cărbuneşti, doar autorităţile locale din oraş au luat poziţie faţă de familia afectată de explozie. Astăzi, prim-vicepreşedintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu, a decis să facă ceva în sensul acesta. În urma discuţiei purtate cu primarul localităţii Târgu-Cărbuneşti s-a decis ca autorităţile locale să termine lucrările de renovare a apartamentului puternic avariat de explozie iar democratul Vâlceanu să se preocupe de asigurarea tâmplăriei şi mobilarea locuinţei. „Ieri dimineaţă, domnul Vâlceanu a purtat o discuţie cu primarul Mihai Mazilu. Cum dânşii se implicaseră deja în renovarea apartamentului distrus de explozie, s-a stabilit ca noi să ajutăm cu tâmplăria, uşi, ferestre, dar şi dotarea locuinţei. Vorbim de maşină de spălat, frigider, aragaz, mobilă”, a explicat vicepreşedintele PDL Gorj, Puiu Diaconescu. Mai mult decât atât, vicepreşedintele Puiu Diaconescu a dat asigurări cu privire la faptul că vor fi alături de victimele exploziei de-a lungul timpului, pentru a le ajuta cu ceea ce au nevoie. O implicare în ajutarea victimelor o va avea şi democratul Ion Fugaru, acesta preocupându-se de asigurarea cazării şi a mesei pentru una din victimele exploziei până la terminarea lucrărilor în locuinţa avariată. Două din victimele exploziei sunt internate la Bucureşti la Spitalul de Arşi, starea acestora fiind gravă.

Prim-vicepreşedintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu, se implică alături de autorităţile locale din Târgu- Cărbuneşti în ajutorarea familiei afectate grav de explozia produsă în propriul apart

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 30 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 30 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 46 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 39 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 12 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 16 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°