România a ieşit cu destul succes dintr-o criză serioasă, dar mai are un drum lung de parcurs până va obţine o creştere economică robustă, este concluzia delegaţiei Fondului Monetar Internaţional după cea mai recentă vizită în ţară, se arată într-un articol publicat de Financial Times (FT) pe blogul beyondbrics. Sursa: AGERPRES
„În urma unei scăderi severe a activităţii economice în 2008-2009, a fost iniţiată o amplă ajustare în economia României pentru restabilirea stabilităţii macroeconomice. Consolidarea fiscală susţinută, obţinută în principal prin reducerea cheltuielilor cu salariile şi pensiile în sistemul public, a avut ca rezultat o reducere substanţială a deficitului fiscal. Economia a revenit pe creştere în 2011, iar rata anuală a inflaţiei a scăzut la un nivel record în primele luni ale acestui an. Nivelul şomajului rămâne ridicat dar reformele de pe piaţa muncii au contribuit la o mai bună funcţionare a pieţei muncii şi la o redresare a angajărilor”, se arată în raportul FMI.
FMI pare mulţumit în special de înăsprirea fiscală în România, care este parţial legată de împrumuturile acordate de FMI, se arată în analiza din „Financial Times”. FMI se aşteaptă ca executivul de la Bucureşti să-şi poată îndeplini anul acesta ţinta de menţinere a deficitului la 2,2% din PIB, deşi în 9 decembrie se vor desfăşura alegeri generale.
Programul dur de austeritate din România a dus la proteste în stradă la începutul acestui an şi a provocat căderea fostului guvern de centru-dreapta, aminteşte publicaţia.
În urma unei politici fiscale pro-ciclice relaxate, pe fondul boom-ului din ultimul deceniu, România este acum blocată într-un proces pro-ciclic similar de reducere a cheltuielilor şi majorări de taxe, într-un moment în care criza din zona euro afectează economia iar România încă se resimte în urma crizei din 2009.
@N_P