Anders Aslund despre divergențele care submineză șansele președintelui Ianukovici în alegerile parlamentare.
În ultimii doi ani și jumătate, Ucraina a fost transformată, dar nu în mai bine. În februarie 2010, Viktor Ianukovici (a cărui „victorie” în alegerile din 2004 a fost răsturnată de ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Revoluția Portocalie) a fost ales președinte la limită, într-un scrutin considerat drept corect și liber. Fostul condamnat din Ucraina de est, vorbitoare de limbă rusă, și-a consolidat repede puterea și, treptat, cei fideli din familia sa, reprezentați în primul rînd de fiul său, omul de afaceri Oleksandr, au ajuns să domine guvernul ucrainean, scrie Anders Åslund într-un articol publicat de „Foreign Affairs”. Lucian Ștefănescu vă prezintă acest articol.
La 28 octombrie, în Ucraina vor avea loc alegeri parlamentare foarte importante. Ele vor fi sau pasul final spre consolidarea puterii lui Ianukovici, sau ultima șansă pentru opozanții săi să întrerupă conducerea exercitată de familia sa. De data aceasta, însă, cea mai palpalpabilă amenințare vine nu din partea mulțimilor din stradă, ci din partea oamenilor de afaceri pe care și i-a îndepărtat.
Înainte de toate, Ianucovici a fost un mare norocos să cîștige președinția. Ucraina fusese lovită dur de criza financială globală din 2008, când țara era condusă de premierul Iulia Timoșenko, rivala sa în alegerile prezidențiale. Zbuciumata Coaliție Portocalie condusă de Timoșenko și președintele Viktor Iușcenko era roasă de lupte interne, și pînă la urmă s-a rupt. Iușcenko e acum în fruntea unei grupări sprijinită de oficialități și ia voturi de la opoziție.
Când a venit la putere, Ianucovici avea deja o majoritate parlamentară, și deci a putut să-și alcătuiască rapid un guvern. El a reușit, de asemenea, să obțină controlul asupra Curții Constituționale,
