Palatul Copiilor Suceava are un nou director, în persoana coordonatoarei cercului de karting, Biatrice-Liliana Choleva, care l-a înlocuit în funcţie pe profesorul Victor Şutac, după nouă ani în fruntea acestei unităţi şcolare.
Biatrice Choleva, după cum reiese din CV-ul pe care ni l-a pus la dispoziţie, a absolvit Liceul „Petru Rareş” în anul 1985, după care a urmat cursurile Şcolii de maiştri - profil auto, pe care le-a absolvit în anul 1989. Ulterior, în anul 2011, a absolvit Facultatea de Psihologie şi Pedagogie - Universitatea „Spiru Haret” Braşov, fiind licenţiată în ştiinţele educaţiei.
În perioada noiembrie 1987 - iulie 2011, Biatrice Cholevaa lucrat ca maistru instructor la Palatul Copiilor Suceava, iar din iulie 2011 şi până pe 30 august 2012 a ocupat funcţia de institutor, în cadrul aceleiaşi instituţii.
Cu peste 20 de anide activitate didactică, Biatrice Choleva ne-a spus că a fost numită în funcţia de director al Palatului Copiilor Suceava, începând cu 1 septembrie 2012, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, până la organizarea concursului pe post, nu mai târziu de încheierea anului şcolar 2012/2013.
„Vreau să îmbunătăţim şi baza materială, vreau să reabilităm interiorul şi exteriorul clădirii”
Noua directoare şi-a propus să continue toate activităţile care deja se desfăşoară în Palatul Copiilor, să obţină performanţe cu copiii de la Palat, care vor fi prezenţi la concursuri şi competiţii naţionale şi internaţionale, dar, a completat ea, „vreau să îmbunătăţim şi baza materială, vreau să reabilităm interiorul şi exteriorul clădirii şi să continuăm parteneriatele deja funcţionale, dar să încheiem şi noi parteneriate”. „Eu de la şapte ani fac karting, aşa că pot să spun că am zeci de ani de activitate în acest domeniu şi voi continua să coordonez cercul de karting din cadrul Palatului Copiilor”, a completat Biatrice C