Petrolul a plecat, aseară, spre Braşov, acolo unde, în decurs de câteva zile, până marţi, se va juca, într-o oarecare măsură, aproape tot sezonul de toamnă. O calificare în Cupa României, marţi, ar face ca totul să fie "În grafic", dacă este "combinată" cu măcar un punct, astăzi, în meciul de campionat, tocmai de aceea, conducerea luând decizia de a trata cu maximă atenţie dublşa întâlnire, astfel că "lupii galbeni" stau la Braşov timp de cinci zile "legate", în care antrenorul Mircea Rednic va avea la dispoziţie un lot de 24 de jucători, din care va alege cele două distribuţii, pentru campionat, respectiv Cupă.
"100% nu voi folosi aceeaşi echipă, acelaşi lot şi vom pregăti separat cele două meciuuri. Pentru acest prim joc, nu-i voi include pe ultimii doi transferaţi, Cesinha şi vogadri, în lotul de 18, ci îi voi păstra pentru marţi, astfel încât ei să mai adune antrenamente cu echipa. Am un dubiu şi asupra lui geraldo, dacă va putea juca ambele meciuri sau doar cel de Cupă, va fi decizia lui dacă poate" - spune Rednic.
Practic, din lotul pe care-l are Rednic la dispoziţie, trei jucători nu fac deplasarea, Alcenat, Cojocnean şi Morar având probleme medicale care-i scot din calculele tehnicianului.
Petrolul se va antrena, în Braşov, câteva zile, Rednic anticipând două meciuri dificile contra "stegarilor". "Cârţu este recunoscut pentru faptul că pregăteşte meciurile defensiv, foarte bine, iar în atac se bazează pe contre şi faze fixe. Au câţiva fotbalişti foarte buni, de viteză, pentru contraatac şi trebuie să fim atenţi. Ideal ar fi să legăm 3 victorii consecutive, desigur, în campionat şi să ne calificăm în Cupă" - spune Rednic înainte de "dubla" cu Braşov.
Antrenorul Petrolului a lăsat să se vadă, printre câteva glume "aruncate" în conferinţă şi faptul că este nemulţumit de anumite lucruri. "Aici exist