Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii care nu prescriu retete electronice, sanctionati

Publicat in Vremea Noua, vineri 26 octombrie 2012 ·

Medicii care vor refuza sã prescrie retete electronice vor fi sanctionati cu un anumit procent din venituri, începând cu anul viitor. Acest lucru este prevãzut în proiectul Contractului Cadru privind conditiile acordãrii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate pentru anii 2013-2014.

Reteta electronicã a intrat în vigoare din iulie, ea fiind folositã în paralel cu cea clasicã pânã la finele anului, începând cu anul urmãtor urmând a fi prescrise doar retete electronice. Noul Contract Cadru pentru 2013-2014 urmeazã sã fie dezbãtut public în perioada 29 octombrie-1 noiembrie. Medicii vasluieni sunt de pãrere cã aceste sanctiuni sunt binevenite însã ar trebui aplicate doar în cazurile în care medicii nu vor sã utilizeze reteta electronicã din rea-vointã, iar cei care nu se pot supune cererii din motive tehnice sã fie “iertati”. Multi medici de familie din mediul rural nu au Internet si de multe ori curentul electric cade fiindu-le astfel imposibil sã utilizeze calculatorul. “Este vorba de un proiect al Contractului Cadru, noi asteptãm normele, ca sã stim exact cum se va aplica. Sunt foarte multi medici care presteazã servicii medicale în zone rurale unde curentul electric picã la cea mai micã adiere de vânt si de aceea trebuie analizat fiecare caz în parte. În astfel de situatii nu mai putem vorbi de o vinã sau un refuz al cadrului medical. În cazul celor care nu prescriu în sistem electronic fãrã a avea un motiv serios sanctiunile sã fie aplicate.”, considerã medicii de familie vasluieni. Potrivit proiectului, “în cazul în care în derularea contractului se constatã nerespectarea obligatiei prevãzute la alin. (6), se retine o sumã egalã cu contravaloarea prescriptiilor medicale electronice off-line introduse în sistemul informatic, prescrise si eliberate în cadrul trimestrului. Retinerea sumei prevãzute la alin. (7) se face din

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°