Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA Bucureşti) anunţă finalizarea proiectului social european dedicat formării şi dezvoltării profesionale cu scopul creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă din regiunea Bucureşti-Ilfov, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
Valoarea proiectului a fost de aproximativ 500.000 Euro, iar durata sa de desfăşurare a fost de 24 de luni, începând cu luna noiembrie 2010.
Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea şi implementarea unui program integrat (activ, preventiv, inovativ şi flexibil) de informare, consiliere, formare şi promovare, în scopul valorificării capitalului uman din mediul urban/rural, din Regiunea Bucureşti- Ilfov.
Proiectul a fost implementat de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, în parteneriat cu: Centrul de Pregătire a Personalului Pentru Comerţ - CEPECOM, National Technological Canned Food and Food Products Research Business - Spania, Exclusiv Houston NPA, SIVECO România.
O parte dintre realizările proiectului sunt următoarele:
- conducerea unui studiu care a implicat 300 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă din Bucureşti şi din judeţul Ilfov, studiu menit să determine nevoile de dezvoltare ale participanţilor;
- consilierea şi orientarea pe piaţa muncii a peste 200 de persoane;
- realizarea unui suport informativ pe teme legate de accesul la piaţa muncii în regiunea Bucuresti-Ilfov
- consilierea profesională a peste 200 de persoane
- 6 programe de formare de competenţe profesionale
F.A. Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA Bucureşti) anunţă finalizarea proiectului social european dedicat formării şi dezvoltării profesionale cu scopul creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă din regiunea Bucureş