În urma postării precedente, despre vacarmul creat de unii motocicliști, răspunsurile au fost împărțite. Mulți mi-au urat să mor pentru că sunt deranjat de larma pe care o creează (cei teribiliști, care provoacă haos fonic doar de dragul “artei”), însă alții mi-au explicat că și-au pus tobe zgomotoase pentru a ajunge cu viață la capătul unei zile de mers prin trafic.
Îi cred, pentru că în afara zgomotului pe care îl fac (și care, trebuie să recunoaștem cu toții, e foarte deranjant și chiar înspăimântător, în cazul copiilor), niciodată n-am avut probleme în trafic cu vreun motociclist. În schimb, cu alți șoferi am mai mereu.
Nu vă grăbiți să spuneți că dacă motocicliștii ar merge regulamentar și cu viteza legală, n-ar avea nicio problemă. Situația e mai nuanțată, iar YouTube-ul e plin de video-uri cu motocicliști care merg domol pe banda lor și care nu sunt văzuți de ceilalți șoferi. Fie sunt nevoiți să se ferească ei, fie sunt de-a dreptul accidentați.
Adevărul este că șoferii din București (și aici generalizez, firește că există și excepții), fie că merg cu taxiuri, autobuze sau mașini obișnuite, sunt campioni la încălcarea regulilor de circulație. Cum le putem cere motocicliștilor să le respecte dacă noi, șoferii, n-o facem? În cazul unor accidente grave, noi suntem înveliți în carcase de metal, ei în sacii de la morgă.
Nu mă refer doar la faptul că șoferii nu respectă viteza legală, ci și la schimbatul benzilor fără a se asigura și a semnaliza, la vorbitul la telefon, la blocarea benzilor cu verde intermitent, la mersul pe liniile de tramvai, la claxonatul dement.
Pe lângă șoferii neatenți și nepăsători există cei încrâncenați și răzbunători, care suferă de o lipsă acută de răbdare. Vă dați seama ce societate bolnavă suntem dacă femei în vârstă, cu mâinile alungite de sacoșele grele pe care le cară, se simt obligate să alerge pe trece
