Nivelul de interes pentru piaţa futures înregistrat la Sibex în prima jumătate a şedinţei de la mijlocul săptămânii a fost din nou unul bun, pe fondul creşterilor cumpărătorii intesificându-şi strategiile. În acest context, până la ora 17.30, au fost încheiate aproape 1400 de contracte iar valoarea tranzacţiilor se situa la 17,5 milioane lei. Este cea de-a patra zi consecutiv când lichiditatea de pe piaţa sibiană se situează la un nivel mult mai bun comparativ cu ultimele săptămâni. Creşterile se datorau influenţei externe.
Şedinţa a adus tranzacţii şi pe segmentul spot. Investitorii au transferat 37.400 de acţiuni Sibex, cotaţia unui titlul depreciindu-se cu 3,88%, coborând sub valoarea nominală, la 0,99 lei. S-au tranzacţionat şi 12.000 de acţiuni PPLI, titluri listate pe sistemul alternativ de tranzacţionare adminstrat de operatorul sibian. Cotaţia a închis în staţionare, la 4,8 lei/acţiune.
Derivatul pe Dow Jones era în continuare cel mai lichid, cu peste 1100 de contracte încheiate pe scadenţa decembrie. Cotaţia indicelui american a crescut sub influenţa de peste ocean şi, după peste şapte ore de tranzacţionare, valora 37 puncte, în urcare cu 13.055 puncte. Pe piaţa americană se înregistrau creşteri după ce rapoartele unor companii au indicat rezultate peste aşteptări.
Pentru perechea euro/dolar, numărul contractelor încheiate la SIBEX era de 188 pe scadenţa decembrie. Moneda unică se aprecia şi la ora 17.30 era estimată la 1,29750 USD, în urma unei creşteri de numai 0,05%. Tranzacţii se observau şi pe perechea euro/yen japonez, numărul contractelor pe scadenţa decembrie fiind de 27. Euro câştiga 0,68% şi era estimat la 104,11 yeni. Aceeaşi tendinţă s-a consemnat şi pe pieţele externe, yenul scăzând la cel mai redus nivel din patru luni faţă de dolar, în contextul în care investitorii au speculat că Banca Japoniei va extinde stimulentele mone