Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O copilă a supravieţuit miraculos, după ce tatăl ei s-a aruncat în faţa unui tren, în timp ce o ţinea în braţe

Publicat in Adevarul, vineri 26 octombrie 2012 ·

O fetiţă în vârstă de trei ani din Marea Britanie a supravieţuit în mod miraculos, după ce tatăl acesteia s-a aruncat în faţa unui tren, în timp ce o ţinea în braţe.

Scarlett Straw a fost găsită abia respirând, după ce tatăl său s-a aruncat în faţa trenului, ţinând-o în braţe, deoarece mama copilei începuse o relaţie cu un alt bărbat, la câteva luni după ce relaţia celor doi se destrămase.

Richard, în vârstă de 28 de ani, s-a aruncat în faţa trenului pe 11 iulie 2011. La momentul la care a fost găsită, fiica lui avea maxilarul fracturat, un braţ rupt, iar unul dintre picioare îi fusese zdrobit. Impactul i-a provocat, de asemenea, o rană serioasă la cap.

Joi, ancheta efectuată în Marea Britanie a dezvăluit faptul că Straw s-a aruncat în faţa trenului când a aflat că partenera lui, de care se despărţise, începuse o relaţie cu un alt bărbat.

Mânios, acesta a scris cu grafitti un mesaj de adio, pe un perete al casei în care locuise, înainte, familia: "La revedere, Sammy! La revedere, mamă!". În maşina lui Straw a mai fost găsit şi un bilet în care se arăta că: "Scarlett vine cu mine,departe de tine".

În timp ce bărbatul a murit, din cauza numeroaselor răni suferite, micuţa Scarlett a scăpat, ca prin minune.

Fosta sa nevastă îl descrie ca pe un tată iubitor, dar care putea fi şi "oribil şi răutăcios" şi a menţionat că relaţia sa cu acesta se terminase din luna aprilie a anului trecut, din cauza unui conflict cauzat de faptul că acesta pierdea bani la jocuri de noroc.

Femeia spune că au încercat să se împace, însă acesta "după doar câteva zile, s-a întors la vechile obiceiuri".

De asemenea, mama copilei povesteşte că, în momentul în care Straw a aflat că aceasta se întâlnea cu un alt bărbat, a urmărit-o, s-a purtat violent, iar a doua zi dimineaţa a apărut la ea acasă neanunţat şi a luat-o pe Scarlett cu el,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 26 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 27 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum 56 minute
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°