Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Washington minimizează revendicarea islamistă asupra atentatului din Libia făcută pe Facebook

Publicat in Adevarul, joi 25 octombrie 2012 ·

Secretarul de Stat american Hillary Clinton şi Casa Albă au minimizat miercuri o pretinsă revendicare a unui grup islamist libian care a fost postată pe Facebook în seara atacului asupra consulatului american de la Benghazi la 11 septembrie, relatează AFP.

"Să postezi ceva pe Facebook nu este în sine o dovadă", a declarat Clinton în faţa presei.

Aceasta a fost întrebată cu privire la informaţiile transmise de presa americană care afirmă că responsabilii Casei Albe şi ai Departamentului de Stat au fost informaţi prin e-mail în seara atacului că o revendicare din partea organizaţiei islamiste libiene Ansar al-Charia a apărut pe o pagină de Facebook, notează Mediafax.

"Au fost e-mail-uri disponibile cu privire la tot felul de informaţii după atac. E-mailul la care vă referiţi era un e-mail cu un cod open-source care făcea referire la o afirmaţie ce era ea însăşi construită pe o aserţiune emisă pe o reţea socială la care oricine (...) are acces", a minimizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney, întrebat de jurnaliştii care îl însoţesc pe preşedintele Barack Obama în campanie.

"Era un e-mail cu cod open-source, neclasificat cu referire la ceva postat pe Facebook", a insistat Carney, subliniind că grupul Ansar al-Charia "a afirmat el însuşi câteva ore mai târziu că nu este responsabil" de atentat.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Victoria Nuland a recunoscut că au circulat e-mail-uri între Departamentul de Stat şi alte administraţii în seara dramei de la Benghazi care s-a soldat cu moartea ambasadorului în Libia Christopher Stevens şi a trei alţi americani.

Aceasă revendicare "a fost o informaţie neclasificată postată pe Facebook printre foarte multe alte informaţii pe care le-am primit în acea seară", a declarat aceasta.

Atacul de la Benghazi a provocat o furtună politică în Statele Unite o dată cu apropier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum 48 minute
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 24 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum o ora
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 24 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

Două minivacanțe pentru români la finalul acestui an. Calendarul zilelor libere din 2025

Ziare.com acum 42 minute
Crăciunul și Anul Nou vor pica în acest an în mijlocul săptămânii, iar autoritățile guvernamentale ar putea decide să acorde câteva zile libere suplimentare pentru a crea o legătură cu weekendurile. Cum prima zi de Crăciun este miercuri, iar a doua

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

15°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°