Nivelul taxei pe valoarea adăugată (TVA) ar trebui redus treptat, pe măsură ce scăderea este sustenabilă din punct de vedere bugetar, astfel încât în 2016 să ajungă "înapoi la 20%", susţine premierul Victor Ponta.
"Părerea mea şi a economiştilor este că una dintre marile lovituri pe care le-a primit economia românească a fost creşterea TVA cu cinci puncte procentuale într-o săptămână, când s-a dat decizia şi a şi crescut, aşa încât nu cred că mai trebuie să creştem TVA, ci dimpotrivă, în mod treptat şi pe măsură ce este sustenabil din punct de vedere bugetar, trebuie să ajungem în 2016 înapoi la 20% TVA", a spus Ponta.
El a arătat că TVA este o resursă importantă şi stabilă pentru buget, dar este o taxă "împărţită incorect", deoarece afectează în egală măsură atât persoanele cu venituri mari, cât şi pe cele cu venituri reduse, având un impact în special asupra persoanelor cu venituri medii şi mici, care reprezintă 90% din populaţia României.
Creşterea TVA cu un punct procentual ar aduce în plus la buget aproximativ 2 miliarde de lei anual, notează FMI în ultimul raport, arătând însă că nivelul taxei pe valoare adăugată din România este aproape de pragul maxim din UE de 25%, ceea ce sugerează că o astfel de măsură nu este operabilă.
La sfârşitul lunii iunie 2010 Guvernul a decis majorarea TVA de la 19% la 24%, creşterea fiind aplicată începând cu luna iulie a aceluiaşi an.
Un an mai târziu preşedintele Traian Băsescu care controla Guvernul Boc a admis că aceasta a fost o greşeală şi a amânat ieşirea din recesiune a României. El a adăugat atunci că ar fi preferat ca în 2010 să fie reduse pensiile în loc să crească taxa pe valoare adăugată, o opinie împărtăşită, cu o altă ocazie şi de guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
"Creşterea TVA a fost una din marile erori politice. Alternativa a fost să reducem pensiile cu 10%. A fost decizia coal