Viaţa e plină de liste. Toţi alergăm de pe o listă pe alta, să prindem un loc. O cursă fără odihnă.
Cumpărăm lumânări. Dau să intru în biserică, dar tanti Nuţi mă întoarce. Într-o mână ţine lumânările, cu cealaltă caută ceva în poşetă. Ne-am oprit la o masă de lemn, chiar la uşa bisericii. Înăuntru, preotul se pregăteşte să înceapă slujba. E sâmbătă, ora opt. Tanti Nuţi îmi întinde o hârtie împăturită. O deschid pe masă. E o jumătate de coală, cam boţită, scrisă cu litere frumoase, uşor tremurate. La cei 90 de ani ai săi, tanti Nuţi scrie apăsat. Sunt aşternute două coloane de nume: la stânga, „Adormiţii", la dreapta, „Vii". Vezi şi tu, Petrişor, dacă mai e cineva de adăugat! îmi arată coloana „Viilor". Parcurg la repezeală: coloana „Adormiţilor", e de trei ori mai lungă decât cea a „Viilor". Socoteala asta mă înfioară.
Parcurg „Adormiţii". Pe unii îi ştiu. Pe alţii îi ştiu din povestirile altora. Pe câţiva, deloc. Nu e vreme s-o întreb pe tanti Nuţi cine sunt aceşti neştiuţi. Mi se împăienjenesc ochii. Tanti Nuţi i-a scris pe „Adormiţi" unul sub altul, fără niciun criteriu. Eu i-aş fi scris într-un Excel, le-aş fi dat o „filtrare", după an, după vârstă, după ceva, ca lista să aibă o coerenţă. Poftim, ce logică de inginer ratat! Mă uit la lista celor „Vii". Numai ăştia am mai rămas? - îmi vine s-o întreb pe tanti Nuţi. Nu-mi trece prin minte niciun nume de „viu".
Mă gândesc că, aici, pe listă, ne-am strâns cu toţii. Să ne bucurăm că suntem împreună! Ne vom ruga pentru toţi, şi pentru cei „Adormiţi" şi pentru cei „Vii". Aşa ne stă bine scrişi pe listă: fără patimi, frustrări, certuri, fără averi, funcţii, doar cu numele noastre de botez. Suntem toţi la fel, suntem suflete. Ierarhiile sunt inutile şi caraghioase. Lista asta e cea mai importantă: nu poate fi falsificată, mânărită, copiată, negociată, ştearsă ori parafată de vreo autoritate. E lis
