Ministrul grec al Finanţelor Yannis Stournaras a fost internat joi la un spital, unde a fost diagnosticat că suferă de o infecţie virală gravă şi extenuare, relatează cotidianul elen Ekathimerini în ediţia online.
Stournaras a solicitat concediu medical, urmând să revină la minister pentru a participa la discuţii cu oficiali, înaintea unei şedinţe cu premierul Antonis Samaras.
Ministrul este ultimul dintr-o serie de oficiali guvernamentali greci care se resimte în urma unor negocieri dure cu troika ceditorilor, comentează ziarul grec.
La începutul acestei luni, ministrul Justiţiei Antonis Roupakiotis a fost supus unei operaţii în vederea înlăturării unui cheag de sânge.
În iunie, fostul guvernator al Băncii naţionale Vassilis Rapanos a refuzat postul de ministru al Finanţelor, oferit de către Samaras, invocând probleme grave de sănătate. Ulterior, premierul a fost supus, la rândul său, unei operaţii la nivelul ochilor.
În octombrie, înaintea unui summit UE crucial, doi dintre membrii echipei premierului de la vremea respectivă, George Papandreou, s-au confruntat, de asemenea, cu probleme grave de sănătate. Giorgos Glynos a suferit un atac de cord înaintea reuniunii, iar Giorgos Zannias a făcut tensiune în timpul summitului.