Sunt deja patru ani de când croim scenarii de criză, iar 2013 va fi, probabil, al cincilea. După un 2011 cu afaceri în scădere cu circa 11% faţă de 2010, până în jur de 32 de milioane de euro, şi un 2012 cu vânzări estimate la nivelul anului trecut, Gealan România, liderul pieţei locale de profiluri PVC pentru uşi şi ferestre, aşteaptă, pentru 2013, o creştere a cifrei de afaceri cu până în 10%.
Cifra de afaceri a Gealan România este generată în proporţie de 80% de segmentul rezidenţial şi de birouri, 20% fiind vânzări în domeniul de spaţii administrative sau logistice.
Principalii factori pe care îi ia în calcul Aurel Vlaicu, şeful Gealan România, când vorbeşte de o creştere "moderată" a veniturilor cu un procent de până în 10% sunt „stabilitatea mediului economic şi implicit modificările cursului euro, dar suntem foarte atenţi şi la evoluţia veniturilor clasei de mijloc care reprezintă segmentul principal de consumatori pe care îl
vizăm şi la schimbările costurilor furnizorilor”.
Apropo de curs, Aurel Vlaicu nu vede, pe viitor, o devalorizare spectaculoasă a leului – până la 6 lei/euro, ci crede că se va menține sub nivelul de 5 lei/euro.
Compania, care avea cinci depozite în ţară, a fost nevoită să le închidă pe fondul recesiunii. De asemenea, Gealan şi-a înjumătăţit şi personalul, până 110 oameni. Mai departe, „dorim ca în 2013 să nu modificăm negativ numărul de angajaţi şi nici salariile”, precizează şeful Gealan Romania.
Compania deţine o fabrică în Capitală, cu o capacitate de producţie de 12.000 tone de profiluri anual.
Piaţa locală de tâmplărie termoizolantă este estimată la circa 450-500 de milioane de euro în 2011, în scădere cu circa 15-20% faţă de anul anterior.
Principalii concurenţi ai Gealan pe piaţa de tâmplărie termoizolantă sunt Teraplast, Rehau, Ramplast sau