* Bogdan Olteanu: "Ne consultăm cu partenerii noştri, Asociaţia Română a Băncilor, pe tema obligaţiunilor din piaţă"
Banca Naţională a României (BNR) şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) recomandă băncilor să utilizeze obligaţiunile ipotecare pentru a îşi finanţa activitatea.
"Băncile trebuie să regândească politicile de finanţare", a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR.
Domnia sa a menţionat: "Avem un nivel scăzut de economisire internă ce nu poate evolua semnificativ decât dacă există reglementări noi. Odată ce aşteptăm o relansare a creditării, aceasta trebuie să aibă o cerere solvabilă şi resurse pentru oferte".
În acest sens, oficialul BNR consideră că ofertele trebuie să fie atractive şi "trebuie stabilit mecanismul de supraveghere specială".
* Luca Bertalot: "Nu există un sistem unic valabil pentru obligaţiuni garantate cu credite"
Şeful Consiliului European al Obligaţiunilor Garantate cu Creanţe (European Covered Bonds Council), Luca Bertalot, a menţionat că legislaţia pentru obligaţiuni garantate cu creanţe este prezentă în majoritatea statelor europene şi că ţări precum Germania, Suedia, Franţa, Danemarca folosesc obligaţiuni garantate cu creanţe de 200 de ani.
În ceea ce priveşte cadrul legal ce stă în spatele acestor instrumente, Luca Bertalot a mai declarat: "Nu există un sistem unic valabil pentru obligaţiuni garantate cu credite", adăugând că fiecare ţară trebuie sa aibă un sistem personalizat.
Luca Bertalot a explicat că obligaţiunile garantate cu credite nu reprezintă soluţia perfectă, însă sunt necesare în această perioadă de criză. "Aceste instrumente financiare au un rol important în strategia de finanţare, reducerea riscului de sistem, stabilitatea financiară şi în găzduirea finanţărilor din sectorul privat", a precizat oficialul european.
* Sergiu Oprescu: "Avem o legi