Compania Naţională de Căi Ferate CFR organizează, pe 31 octombrie, la Bursa Română de Mărfuri, etapa a VII-a de licitaţie publică cu strigare pentru închirierea pe o perioadă de patru ani a 12 secţii de cale ferată ce aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile.
Din cele 12 secţii, trei sunt în judeţul Suceava: Dorneşti - Gura Putnei - Putna, Gura Humorului - Dărmăneşti, Dornişoara – Floreni. Cele trei secţii au mai fost scoase la licitaţie pe 22 decembrie 2011, iar în acest an pe 15 martie, 2 mai, 16 iulie, dar nici un agent economic nu s-a arătat interesat de aceste trei secţii.
Conform unui comunicat al CFR, durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 31 octombrie, ora 9.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri. Ofertele se pot depune pentru una sau mai multe secţii de circulaţie.
Operatorii economici desemnaţi câştigători sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative.
Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR organizează, pe 31 octombrie, la Bursa Română de Mărfuri, etapa a VII-a de licitaţie publică cu strigare pentru închirierea pe o perioadă de patru ani a 12 secţii de cale ferată ce aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile.
Din cele 12 secţii, trei sunt în judeţul Suceava: Dorneşti - Gura