Tare bine prinde cîte o polemică prietenească, uneori. Aşadar, îmi face mare plăcere să combat cu amicul Cristian Ghinea care, în articolul său „Romi, educaţie, anticorupţie“ din numărul 450 al Dilemei vechi, înşiră (conform titlului) trei domenii care au nevoie certă de mai multă reglementare/supraveghere europeană, în cazul României. Ironia este că nici unul dintre cele trei subiecte nu reprezintă materie de acquis comunitar. Altfel spus, degeaba am dori noi implicare europeană. Europa nu doreşte implicare europeană. Ceva mai riguros: statele membre nu intenţionează în nici un fel să implice reglementări ale Comisiei Europene în politicile respective: minorităţile, educaţia sau justiţia. Toate trei (pe lîngă multe altele) se menţin la nivelul de decizie al guvernelor naţionale, conform binecuvîntatului principiu al subsidiarităţii (acela care spune că decizia trebuie păstrată la cel mai „local“ nivel posibil, de dragul controlului public cît mai eficient).

DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat Cel mai bun exemplu este exact cel al politicilor anticorupţie, atît de mult discutate în România. Degeaba zice doamna Macovei, chiar de la Bruxelles, că există prea multe tipuri de reglementări în cele 27 de state membre, privind, să zicem, conflictul de interese sau că măcar instituţiile comunitare ar putea să-şi facă un pic de curăţenie în propria ogradă. Recenta demisie (demitere, mai exact) a comisarului maltez pentru sănătate, John Dalli, pare a-i da dreptate doamnei Macovei: la Bruxelles, lobby-ul direct pare extrem de agresiv, în condiţiile în care procesul de decizie este mult prea puţin transparent în mult prea multe puncte ale mult prea complicatelor proceduri interne. Mai în glumă, mai în serios, aş zice că Europa are nevoie de mai multă Europă, în aproape aceeaşi măsură în care România ar avea nevoie