Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficit bugetar de 1,18% din PIB în primele nouă luni

Publicat in Adevarul, joi 25 octombrie 2012 ·

În perioda 1 ianuarie – 30 septembrie 2012, execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 7,17 miliarde de lei, respectiv 1,18 % din PIB faţă de 13,88 miliarde de lei respectIv 2,4% din PIB realizat la aceeaşi dată a anului precedent, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Veniturilebugetului general consolidat, în sumă de 141,1 miliarde de lei, reprezentând 23,2 % din PIB, au fost cu 7,2% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,5 pp ca pondere în PIB.

Veniturile fiscale au înregistrat în termeni nominali o creştere cu 9,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,2%), accize (+8,7%), impozit pe venit (+12,3%), impozit pe profit (+6,3%). Veniturile din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut, de asemenea, datorită colectării începând cu anul 2012 a contribuţiei pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii conform OUG nr. 77/2011.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent în cazul veniturilor din impozite şi taxe pe proprietate (+0,3 %) şi venituri nefiscale (+12,4%)

Contribuţiile de asigurări au fost în sumă de 38,3 miliarde lei, în creştere cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Veniturile nefiscale au crescut, de asemenea, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent la bugetul de stat cu 28,5% şi la instituţiile autofinanţate 10,9%.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate din resurse publice au fost de cinci miliarde de lei, în creştere cu 41,4% la bugetul de stat şi cu 22,4% la bugetele locale, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 148,3 miliarde de lei, reprezentând 24,4% din PIB, au crescut în terme

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 21 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°