Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul secretar din Bumbeşti-Jiu, trimis în judecată

Publicat in Impact in Gorj, vineri 26 octombrie 2012 ·

Fostul secretar al Primăriei Bumbeşti-Jiu, Victor Şolea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

În situaţia în care ar putea fi găsit vinovat de fapta de care este acuzat de procurori, fostul secretar riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi civile. „Din probatoriul administrat în cauză de organele de urmărire penală a rezultat că în luna octombrie 2009 inculpatul Şolea Victor a acceptat de la martora denunţătoare D. Victoria promisiunea unei hote, pe care a primit-o în luna decembrie a aceluiaşi an, hota fiind marca HAOSAOZI, în valoare de 800-1.200 lei”, se arată în rechizitoriul Parchetului Judeţean Gorj. Această promisiune a fost făcută în scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, în calitate de secretar al Comisiei de aplicare a Legii fondului Funciar, a oraşului Bumbeşti-Jiu. Conform rechizitoriului, aceste acte priveau promovarea la instanţa de judecată a unei acţiuni în vederea anulării titlului de proprietate nr. 495/2003 eliberat ilegal numitei D.M. şi pentru a urgenta demersurile pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru care era îndreptăţit soţul denunţătoarei, D. Ion. În prezent, inculpatul Şolea Victor este pensionar, iar la data săvârşirii faptei era secretar al oraşului Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj. „Faţă de denunţătoarea D. Victoria s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de dare de mită, întrucât există cauza de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv aceasta a denunţat fapta mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate în legătură cu respectiva infracţiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al parchetului Gorj, procuror Cristina Ciobanu. La finele anului 2011, Şolea Victor a mai fost trimis în judecată, în stare de arest

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 34 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 38 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum o ora
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 32 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°