Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Participarea secretarului de stat Luminiţa Odobescu la cea de-a cincea ediţie a Forumul ONG-urilor din regiunea Mării Negre (Bucureşti, 24-25 octombrie 2012)

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 octombrie 2012 ·

Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a participat astăzi, 24 octombrie 2012, la cea de-a cincea ediţie a Forumului ONG-urilor din regiunea Mării Negre. Evenimentul este organizat de Federaţia Organizaţiilor Non-guvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND) cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României şi al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti. Secretarul de stat român a susţinut o intervenţie în cadrul sesiunii de deschidere a Forumului, subliniind atenţia deosebită pe care România o acordă dezvoltării economice durabile şi stabilităţii în regiunea Mării Negre, ca obiective de politică externă.Luminiţa Odobescu a evidenţiat importanţa regiunii, poziţionarea strategică a acesteia, bogăţia resurselor naturale de care dispune şi rolul de spaţiu de tranzit pentru resursele energetice şi fluxurile de dintre Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi Europa. Luminiţa Odobescu s-a referit la rolul pe care societatea civilă îl are în procesul de creare şi implementare a politicilor din regiune şi, în context, la importanţa unui dialog constant între membrii societăţii civile din regiunea Mării Negre şi între aceştia şi autorităţile guvernamentale. Secretarul de stat a reiterat necesitatea dezvoltării, în cadrul Uniunii Europene, a unei viziuni cuprinzătoare pentru regiunea Mării Negre, care să conducă la concretizarea unei strategii europene pentru Marea Neagră. O astfel de strategie poate fi construită pe baza experienţei recente în implementarea Strategiei Dunării, prin crearea unei sinergii între sectoarele prioritare de dezvoltare aferente Strategiei Dunării şi domeniile de o importanţă similară pentru regiunea Mării Negre (mediu, energie regenerabilă, stimularea coridorului comercial Est-Vest). Strategia europeană pentru Marea Neagră va trebui să angajeze toţi actorii relevanţi din regiune, inclusiv societatea civilă, în scopul identificării domeniil

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 8 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 11 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 8 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 13 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 12 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 8 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 9 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

17°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°