Potrivit site-ului Familiei Regale a României, prima domnie a Regelui Mihai I a început în 1927, la vârsta de 6 ani, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I, regele-copil fiind tutelat de o regenţă condusă de unchiul său, Principele Nicolae al României.
După urcarea pe tron a Regelui Carol al II-lea, în iunie 1930, şi după plecarea reginei-mamă în exil, Regele Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, pe 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I.
Din 1944, Regele Mihai s-a opus instaurării autorităţilor comuniste şi, în cele din urmă, a fost obligat să abdice, pe 30 decembrie 1947.
Exilul Regelui Mihai şi al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta lor organizată la Atena. Au locuit, până la sfârşitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinţa Reginei-mamă Elena.
Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956, după care au revenit în Elveţia. Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, în Elveţia, însă petrec principalele sărbători ale anului în România.
Cu ocazia aniversării sale se vor organiza o serie de evenimente în Capitală.
La ora 11 se va inaugura "Piaţeta Regelui", pe bulevardul Kiseleff, la intersectia cu strada arh. Ion Mincu, în apropierea casei în care Majestatea Sa a copilarit, alaturi de mama sa, Regina Elena.
Evenimentul va avea loc în prezenta Majestatii Sale, Regele Mihai, a reprezentantilor Casei Regale precum si a altor personalitati marcante ale vietii publice din România.
De la ora 12.00, Regele Mihai I va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Ceremonia va avea loc la Universitatea din Bucureşti, în prezenţa principesei moştenitoare şi a principelui Radu.
Tot pe 25 octombrie, Regele Mihai I şi principesa Margareta vor decora mai