Comentează aici cu redactorii ProSport.ro.
România - Italia 0-2. Înfrângerea de acum 11 ani a fost una "de palmares". Ţin minte, însă, reacţiile italienilor la contactul cu Bucureştiul aflat încă în beznă, la jumătatea perioadei de graţie acordată de "profetul" Brucan. "Pentru români, nu fotbalul este sport naţional, ci supravieţuirea", scriau macaronarii, uimiţi de instinctele de animale de pradă ale dâmboviţenilor. Ne-am dat coate ofuscaţi: oare ce vor să spună? S-a găsit cine să ne critice!
Au trecut ani şi obiceiurile locurilor au rămas aceleaşi. Doar pârghiile sunt altele. Nicio vizită nu poate trece neexploatată. Alergăm neobosiţi după lovitura vieţii şi dăm din mână a lehamite la fiecare dezastru de lângă noi.
Reflexul de pe stradă este şi unul jurnalistic. Încercările noastre de legitimare şi căutările indentitare au făcut numeroase victime: străinii au răspuns uimiţi şi civilizat ani la rând la întrebări care îi găseau în offside mai ceva decât apărarea condusă de Chivu, pe vremuri. "Ce părere aveţi despre românce?" sau "Cum vi se pare atmosfera de pe Ghencea?" sau "Ce ne puteţi spune despre Hagi?".
Între toate, Steaua rămâne un laitmotiv. Nu mulţi se pot lăuda, nu-i aşa, cu o Cupă a Campionilor! Mai nou, Naţional Arena a prins un loc de cinste în lista întrebărilor reporterilor. Ne umflăm piepturile de mândrie la fiecare meci jucat cu casa închisă, vânăm orice reacţie despre atmosfera de la Bucureşti. Nu a scăpat nici Solskjaer, venit cu Molde să întâlnească Steaua lui Reghe.
Mulţi spun că fostul "23 August" sau "Cluj Arena" şi "Ilie Oană" sunt porţile către normalitate. Bijuteriile ridicate în ciuda puradeilor care invadează ecranele TV nu sunt însă decât o altă ocazie de a ne da ceea ce nu suntem. Ca fata mare ajunsă la capitală, le aducem agresiv oaspeţilor la cunoştinţă realizările noastre. R
