Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a hotărât azi revenirea la forma anterioară a normelor privitoare la asigurarea obligatorie a locuinţelor, ceea ce presupune că proprietarii se pot asigura împotriva dezastrelor fie printr-o poliţă obligatorie emisă de PAID, fie printr-o asigurare facultativă. Şi asta la doar două luni după ce, printr-un Ordin, CSA obliga proprietarii să se asigure minimal contra catastrofelor doar prin PAID.
Practic, CSA nu face decât să recunoască caducitatea actului emis pe 1 septembrie, prin care se încerca introducerea unei discriminări între societăţile de asigurare, prin defavorizarea celor care nu eram membre PAID, dar care, culmea, „lovea” în interesele unei societăţi membre a PAID.
La numai 3 săptămâni de la emiterea Ordinului 15/2012 al CSA, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât suspendarea aplicării Ordinului 15, acţiune iniţiată de către Astra Asigurări, societate membră a PAID.
Ne-am putea întreba de ce chiar o societate membră a PAID cerea suspendarea Ordinului 15 al CSA, atâta timp cât el oferea avantaje membrilor PAID?
Răspunsul stă tocmai în structura portofoliului de poliţe al Astra. Potrivit datelor UNSAR, Astra avea în portofoliu cele mai multe poliţe active de locuinţe, circa 2,46 milioane, adică aproape jumătate din numărul poliţelor încheiat la nivelul întregii pieţe – peste 5 milioane.
Pe de altă parte, numărul total al poliţelor emise prin PAID a scăzut încontinuu atingând un minim de 205.000 la începutul lunii septembrie, înainte de intrarea în vigoare a Ordinului 15.
Astfel, prin poliţe obligatorii erau asigurate mai puţin de 3% dintre locuinţe, în vreme ce gradul de cuprindere în asigurare la nivelul patrimoniului locativ total (8,4 milioane locuinţe) depăşea 60%.
Adică, cele mai multe din cele 13 societăţi membre PAID, în frunte c