Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a declarat că Ziua Armatei Române este un moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, o zi de glorie şi cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român. „La 25 octombrie 1944, glorioasa armată română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Prin lupte grele şi sângeroase şi fapte de eroism, armata română a reîntregit Transilvania străbună, leagănul naţiunii şi civilizaţiei româneşti, din al cărui trup fusese răpită partea de nord-vest prin odiosul dictat de la Viena“, a precizat deputatul vrâncean.
Angel Tîlvăr a arătat că, odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului patriei, după 25 octombrie 1944 armata română a participat, alături de armata sovietică, în lupta pentru eliberarea Ungariei. Acesta a spus că armata română a desfăşurat acţiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea oraşelor Debretin şi Nyiregyhaza şi a participat la marea operaţiune pentru eliberarea Budapestei, unde şi-a adus o contribuţie importantă la ruperea centurilor fortificate ale oraşului şi la „nimicirea marilor centre de rezistenţă“. „La această măreaţă sărbătoare, cu ocazia Zilei Armatei Române, se cuvine ca tuturor eroilor neamului şi veteranilor de război, care au înfruntat gloanţele şi vitregia războiului, celor care şi-au dat viaţa pentru libertate, unitate şi integritatea României, să le aducem un călduros şi pios omagiu şi să le transmitem de peste timp gânduri de recunoştinţă veşnică din partea generaţiilor de azi, a noastră, a tuturor“, a încheiat deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr.
Deputatul PSD de Vra