La 1 octombrie 2012 s-a împlinit un an de la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil. Aşa cum arătam acum un an, noul cod valorifică experienţa practicii şi a doctrinei din perioada de aplicare a Codului Cuza încercând să creeze un sistem juridic adaptat nevoilor societăţii de astăzi.
Este de remarcat faptul că Noul Cod încearcă să unifice toate prevederile dreptului privat. Mai concret, Noul Cod conţine, spre exemplu, şi reglementările aflate până la 1 octombrie 2011 în Codul familiei, Codul comercial, Legea proprietăţii publice, legislaţia cu privire la cărţile funciare, legislaţia asigurărilor, actele normative care reglementează statutul persoanelor sau prescripţia extinctivă.
Conform legii de punere în aplicare a Codului Civil, dispoziţiile acestuia se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
Totuşi, aceeaşi lege prevede că dispoziţiile Codului Civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului Civil.
De aceea, există deja numeroase hotărâri judecătoreşti întemeiate pe prevederile Noului Cod Civil, prima dintre acestea fiind pronunţată chiar de Judecătoria Oradea în 3 octombrie 2011, respectiv în prima zi lucrătoare de după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, fiind şi prima hotărâre judecătorească din România în care s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti în comun de ambii părinţi după divorţ.
Este însă mult prea devreme pentru a
