Din februarie 2012, de când creditele ipotecare în lei au început să urce, bancherii au reuşit să găsească circa o mie de clienţi pe care i-au convins că merită să plătească o dobândă mai mare pentru un împrumut în moneda naţională decât să se expună la creşteri ale ratelor din cauza deprecierii leului faţă de euro.
Soldul creditelor imobiliare în lei a urcat astfel cu peste 200 de milioane de lei timp de şapte luni consecutive, în intervalul februarie-septembrie, şi a ajuns la un vârf de peste 1,7 miliarde de lei (echivalentul a 380 mil. euro) la sfârşitul lunii trecute, potrivit datelor BNR.
"Avem o dificultate reală de a vinde credite ipotecare în lei pentru că avem resurse în lei pe termen scurt. Măsurile de prudenţialitate de care trebuie să ţinem cont ne obligă să alocăm doar un anumit procent din aceste depozite pentru credite pe termen lung. Capacitatea de a acorda credite în euro este limitată, de asemenea, de reducerea finanţărilor externe. Este adevărat însă că ne confruntăm şi cu un nivel scăzut al cererii de credite", afirmă Mihai Bogza, preşedintele consiliului de administraţie al Bancpost.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Din februarie 2012, de când creditele ipotecare în lei au început să urce, bancherii au reuşit să găsească circa o mie de clienţi pe care i-au convins că merită să plătească o dobândă mai mare pentru un împrumut în moneda naţională decât să se expună la creşteri ale ratelor din cauza deprecierii leului faţă de euro.
Soldul creditelor imobiliare în lei a urcat astfel cu peste 200 de milioane de lei timp de şapte luni consecutive, în intervalul februarie-septembrie, şi a ajuns la un vârf de peste 1,7 miliarde de lei (echivalentul a 380 mil. euro) la sfârşitul lunii trecute, potrivit datelor BNR.
"Avem o dificultate reală de a vinde credite ipotecare în lei pentru că avem resurs