Casa Regală a României a fost un mozaic confesional. Primii doi regi ai României, născuţi romano+catolici, s-au căsătorit cu principese protestante, iar copiii rezultaţi au fost botezaţi ortodox.

După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, în februarie 1866, oamenii politici ai vremii au hotărât să aducă pe tron un prinț străin, dintr-o casă domnitoare apuseană. Măsura trebuia să pună capăt disputelor pentru domnie între vechile familii boierești, toate înrudite. Și să asigure, totodată, prestigiu extern Principatelor.

Regi catolici într-o țară majoritar ortodoxă

Avantajoasă din punct de vedere politic, aducerea unui prinț de altă naționalitate putea genera complicații din punct de vedere religios. În acord cu harta confesională a Europei Occidentale, candidații la domnia Principatelor majoritar ortodoxe puteau fi ori romano-catolici, ori protestanți. Acest inconvenient a fost tranșat în Constituția din 1866. Capitolul II, Secțiunea I - Despre domn, articolul 82, prevedea că toți fiii și fiicele viitorului monarh ar fi urmat să fie obligatoriu crescuți „în religiunea ortodoxă a răsăritului". Dacă în privința primului rege s-a putut face o concesie, clasa politică de la București nu a putut admite ca moștenitorul tronului să aparțină altei confesiuni decât cea a majorității populației.

Menit să apropie dinastia străină de poporul român ortodox, acest articol a produs în timp supărări în familia regală și, uneori, chiar drame personale. Situația a fost cumva complicată și de obligația impusă Casei Domnitoare de a nu se înrudi niciodată cu vreo familie românească. Mozaicul confesional este bine ilustrat de familiile primilor doi regi, Carol I și Ferdinand. Ambii catolici, s-au căsătorit cu protestante, iar copiii rezultați din căsătorii au fost botezați în religia ortodoxă.

Nunta lui Carol I - catolică, protestantă și ortodoxă

În mai 1866,