După două victorii şi un eşec, 2 – 3 la Bacău, după ce au condus cu 2 – 0, voleibaliştii echipei locale, CSM Suceava au cel mai greu meci din acest tur de campionat al Diviziei A2, pe terenul liderului la zi, CS Arcada Galaţi. Elevii antrenorului Victor Pancu vor pleca azi spre Galaţi, urmând să joace cu Galaţiul, mâine la ora 12.00, partida fiind decalată cu două ore din cauza unui meci de baschet ce este programat dimineaţă, în aceeaşi sală. Deşi întâlnesc principala contracandidată la promovare, o echipă privată în care s-a investit foarte mult, sucevenii merg la Galaţi să se bată pentru puncte, mai ales că au pregătit special acest meci la antrenamentele din această săptămână.
„Am analizat meciul de la Bacău şi am încercat să îndreptăm la antrenamente greşelile pe care le-am făcut acolo, în special serviciul, mai ales în momentele decisive. Noi mergem să ne batem la Galaţi şi foarte mult va conta forma în care se vor afla ambele echipe. Sperăm să nu mai păţim ca la Bacău şi să ne concentrăm mult mai bine”, a explicat antrenorul sucevean Victor Pancu.
Pentru această partidă, sucevenii vor putea conta pe toţi jucătorii din lot, doi dintre ei fiind nerefăcuţi total după întinderi la genunchi, mai exact Petraru şi Orăşanu. După trei etape, CSM Suceava se află pe locul al treilea în seria de est a Diviziei A2, la două puncte de liderul din Galaţi şi un punct în spatele cele de-a doua clasate, Dacia Buzău.
Clasament
1 CS Arcada Galati 3 3 0 0 0 9
2 CSV Dacia Buzau 3 2 1 0 0 8
3 CSM Suceava 3 2 0 1 0 7 8
4 CS Tricolorul LMV Ploiesti 3 2 0 0 1
5 Stiinta Bacau 3 1 1 0 1 5 7
6 CSU Stiinta Bucuresti 3 0 0 1 2
7 CS Rapid Bucuresti 3 0 0 0 3 0
8 CS Niro Guard Bucuresti 3 0 0 0 3
Legenda
C Jocuri câştigate cu 3-0 si 3-1
C Jocuri câştigate cu 3-2
P Jocuri pierdute cu 2-3 @N