O sursă extrem de interesantă în ceea ce priveşte rescrierea unei biografii de tip clasic a lui Sever Pop o constituie, neîndoielnic, literatura sa epistolară, bogată şi deosebit de valoroasă, existentă în arhive şi biblioteci publice şi particulare din România. Şi nu numai.

Biografia lingvistului şi cărturarului Sever Pop (1901–1961) a fost elaborată şi publicată de soţia sa, Alexandra S. Pop1, cu trei decenii şi ceva în urmă, în Belgia, ţara cea mai liberală din lume care, în timp, a îngăduit multor români să se stabilească aici şi să se impună prin operele lor.

O sursă extrem de interesantă în ceea ce priveşte rescrierea unei biografii de tip clasic a lui Sever Pop o constituie, neîndoielnic, literatura sa epistolară, bogată şi deosebit de valoroasă, existentă în arhive şi biblioteci publice şi particulare din România. Şi nu numai.

Informaţiile despre prezenţa sa în România, după un lung, nemeritat şi dureros exil, sunt sumare şi adesea irelevante.

Se detaşează, în chip cu totul special, contribuţiile lui Mircea Popa2şi Florin Manolescu3, arhicunoscuţi istorici şi critici literari, care au relevat meritele excepţionale ale lui Sever Pop în domeniul dialectologiei şi al geografiei lingvistice.

Cartea care l-a consacrat, definitiv, în lumea ştiinţifică şi savantă a Europei, La Dialectologie. Aperçu historique et méthodes d’enquêtes lingvistiques. (Louvain, 1950, 1400 pages + 77 planches), constituie una dintre cele mai impunătoare izbânzi ale şcolii lingvistice din România.

Cercetările întreprinse, în ţară şi străinătate, privitoare la realizarea unui Atlas lingvistic român sunt temeinice şi s-au concretizat în câteva tomuri ce stau mărturie înţelegerii profunde a lecţiilor şi prelegerilor universitare pe care le-a audiat şi însuşit la Sorbona şi la École des Hautes Études din Paris.

Gândurile acestea mi-au fost