A XXVII-a ediţie a Bienalei de Poezie de la Liège, organizată de Maison In­te­r­nationale de la Poésie – Arthur Hau­lot, s-a desfăşurat între 10-13 octombrie, evident la Liège. După o jumătate de zi petrecută pe drum (avionul Wizzair a plecat cu 45 de minute întîrziere, făcîndu-mă să pierd toate legăturile de la aeroportul din Bruxelles-Char­leroi), timp în care am ratat un atelier de traducere şi primele lecturi, Voix venues d’ailleurs. Am ajuns în sfîrşit la... la masă. Dar ziua nu a trecut totuşi degeaba: seara, am putut asista la dialogul dintre Dany Laferrière şi Lucien Noullez: Modernitate şi scriitură în Haiti. Scriitor francofon haitian stabilit în Canada, cîştigător al Premiului Médicis, Dany Lafer­rière s-a dovedit a fi pe cît de deschis şi de profund, pe atît de plin de umor. De puţine ori am văzut un scriitor care să se poarte atît de firesc. De altfel, preşedinte al acestei Bienale, Dany Laferrière a fost prezent la cît mai multe dintre atelierele şi mesele rotunde. Atelierul central cu tema „La poésie doit-elle être absolument moderne?“ a adus în dezbatere toate preocupările contemporane despre poezie: tradiţie şi modernitate, transgresare a genurilor şi a formelor, performance, ritm interior, slam, tehnici video, improvizaţie, interioritate şi expresivitate. Mesele rotunde – o mulţime, chiar nu ştiai ce să alegi – au preluat uneori o parte din aceste preocupări, le-au aprofundat şi le-au dat o notă de discuţie amical-serioasă. Cele douăsprezece mese rotunde au permis abordări variate ale poeziei în contemporaneitate, de la lectura de poezie, la poezia dialectală, la poezie şi oralitate, poezie şi media, poezie şi multiculturalism, traducerea de poezie, pînă la modurile în care poate fi transmisă poezia, libertatea de expresie, editarea de poezie. De toate pentru toţi, după gust, dar mai ales după cît te ţineau puterile şi cafeaua luată la bord. D