Aşteptat cu legitim interes, debutul de stagiune a adus mari satisfacţii unui public numeros, un public ahtiat după spectacolul discursului simfonic; …şi, din păcate, mai puţin de rostirile intime ale domeniului muzicii de cameră. Public numeros, public entuziast! Atât la Filarmonică, la Ateneul Român, cât şi la Radio, în Studioul de Concerte din str. Berthelot.
Aniversarea a 125 de ani petrecuţi de la naşterea maestrului George Georgescu constituie, indiscutabil, momentul central al vieţii noastre muzicale în această parte a stagiunii de concerte. O ştim cu toţii, maestrul a fost primul şi cel mai important stâlp al Filarmonicii bucureştene în deceniile de mijloc ale secolului trecut.
Susţinut în prima decadă a lunii octombrie, concertul a fost unul de zile mari! Poate cel mai important prezentat de artiştii noştri, în ultimii ani, pe scena Atheneului. Horia Andreescu, dirijorul principal al Filarmonicii, minunatul pianist Valentin Gheorghiu, membrii aparatului orchestral, Corul Academic al instituţiei, ansamblu condus de Iosif Ion Prunner, soliştii cvartetului vocal au fost cu totul motivaţi dată fiind importanţa momentului. Drept omagiu adus personalităţii maestrului Georgescu, programul a inclus cele două celebre opus-uri beethoveniene, Fantezia pentru pian, solişti, cor şi orchestră, şi Simfonia a IX-a, în re minor. Repertoriul simfonic beethovenian a constituit un veritabil apogeu al meditaţiei întru muzică pe care o dezvoltă maestrul, cultura actului său dirijoral fiind argumentată pe direcţia profesionalismului de tradiţie academică germană trasată de marele Arthur Nikisch. În urmă cu peste o sută de ani, aceasta a fost personalitatea care a instituit datele artei dirijorale moderne.
Nu cred că exagerez considerând că de această dată, la o jumătate de secol după George Georgescu, Andreescu este cel care elaborează la noi, un concept n
