Miercuri, 17 octombrie a.c., la Bucureşti au avut loc paralel două evenimente importante.
Pe de o parte, la Palatul Parlamentului s-a deschis Congresul Partidului Popular European (PPE) şi, pe de altă parte, la Arena Naţională s-a desfăşurat mitingul USL, pentru lansarea candidaţilor formaţiunii la alegerile parlamentare din decembrie. Simultaneitatea evenimentelor n-a fost deloc întâmplătoare. PPE, cel mai puternic partid din Parlamentul Europei, a urmărit să-şi demonstreze sprijinul pentru PDL şi UDMR, grupări partinice româneşti afiliate lui. Sprijinul PPE a contat foarte tare, după cum se ştie, în blocarea obiectivelor demiterii preşedintelui Băsescu, atât prin intervenţiile celor şaisprezece şefi de stat şi guvern din UE (prezenţi, de altfel, şi la Bucureşti), cât şi prin direcţionarea presiunilor Comisiei Europene, pe care - ca partid majoritar, o domină. (În timpul crizei, Jose Manuel Barroso, preşedintele C.E., a transmis faimoasele "11 cerinţe”, pe care guvernul României trebuie să le respecte, pentru ca ţara să îşi continue traseul european.) Manuel Barroso a fost prezent şi la Congresul de la Bucureşti, alături de şefii de stat şi guvern "populari”, dintre care prezenţa cancelarului Germaniei, Angela Merkel, a fost cea mai marcantă. Lucrările Congresului PPE au fost comentate de toate mediile româneşti şi europene. Celălalt eveniment, desfăşurat ca "manifestaţiile grandioase” de pe vremea ceauşismului, a urmărit să demonstreze Europei susţinerea amplă de care se bucură USL la electoratul român.
Mulţi analişti au subliniat că "suprapunerea” provocată de liderii USL-ului, special pentru a umbri Congresul "popularilor”, a fost o acţiune puerilă, neserioasă în esenţă, pentru că nu a reprezentat decât o reacţie instinctivă de contracarare a adversarilor. Ea a fost dictată, desigur, şi de usturătoarea înfrângere a USL atunci
