Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Blejnar rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara

Publicat in Gandul, vineri 26 octombrie 2012 · ·

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar rămâne cu interdicţia de a păsări ţara, după ce instanţa supremă a admis, vineri, contestaţia procurorilor la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care dispusese ridicarea măsurii preventive.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis recursul Direţiei Naţionale Anticorupţie, au casat decizia Curţii de Apel Bucureşti şi, în rejudecarea cauzei, au dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dispusă în cazul lui Sorin Blejnar.

Curtea de Apel Bucureşti dispusese, în 10 octombrie, ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara stabilită de procurorii DNA în cazul lui Sorin Blejnar, în dosarul în care este cercetat, alături de Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă, pentru că ar fi sprijinit un grup acuzat de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a arătat în faţa instanţei că există indicii temeinice că Sorin Blejnar a săvârşit fapte de natură penală, respectiv că a sprijinit o grupare care s-a ocupat cu evaziunea fiscală, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 16 milioane de euro. El a precizat că aceste aspecte rezultă din interceptări, care au arătat că au existat discuţii directe, "nemijlocite", între Sorin Blejnar şi restul inculpaţilor din dosar.

De asemenea, procurorul a arătat că există şi procesele verbale ale unor supravegheri operative, filaje, de la "întâlnirile conspirative avute de Sorin Blejnar cu membrii grupului, în care discutau mijloace de eludare a legii".

Potrivit procurorului, "în mod surprinzător", Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, de această dată, că din cele 16.000 de file ale dosarului de urmărire penală nu rezultă că ar exista vreo probă în ceea ce-l priveşte pe Blejnar.

Procurorul a mai spus că în acest dosar există persoane care se sustrag urmăririi penale, acesta fiind un

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 3 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 42 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 4 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 3 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 6 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ambasadorul român în SUA despre programul Visa Waiver: „Ne așteptăm la unele evoluții în câteva săptămâni sau luni”

HotNews acum 2 ore
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față un impediment față de includerea

Ministrul Mediului, despre situația de la Praid: „O grămadă de instituții care au așteptat să se întâmple un dezastru.” Posibile demiteri la Apele Române

HotNews acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, la B1 TV, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apele Române, Sorin Lucaci, are termen până

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

26°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°