Silvia T., L’enfant terrible, ilustraţii de Wisez şi Monica Minea, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012, 108 p.

Tânăra poetă Silvia T. (n. 1989) debutează, la Editura Tracus Arte, cu volumul L’enfant terrible (ilustrat de Wisez şi Monica Minea). Plasat cumva în spiritul beatnic, dublând secvenţele de cotidian cu altele ţinând de imaginar şi de iluzoriu – de vălul maiei, pentru a cita un personaj recurent în volum, maia, „un alter ego al autoarei şi totodată al destinului“, cum scrie Ioan Es. Pop pe coperta a patra –, volumul acesta este, de fapt, expresia puternică a unui „spirit al timpului”, al alienării, al lipsei de comunicare şi al angoasei generate de ele. În ciuda titlului pe care-l poartă cartea, nu există aici, în fond, un teribilism al tinereţii, vreun enfant terrible à la Rimbaud (la al cărui „je est un autre” fac, probabil, trimitere titluri de poem precum le toi du moi, l’un part, l’autre reste), ci mai degrabă o dezabuzare de dată ceva mai recentă, o „greaţă” sartriană, şi o ploaie sunând obsesiv, monoton, bacovian: „tot ploaia şi greaţa şi ploaia şi greaţa/ ploaia, ploaia/ greaţa.// suntem adunaţi cu toţii în aceeaşi groapă menajeră/ unde dumnezeu ne bate cuie în ţeastă/ toc. toc. toc.// nu se mai opreşte nici ploaia nici greaţa/ nici// toc, toc, toc// ni se bat cuie în membre ca să ne-nălţăm mai repede/ ca să ni se întipărească bine rânjetul pe faţă/ ca să nu mai putem să ne dăm din drum/ ca să ne fie bine de prea mult rău/ să ne fie tot şi să ne fie nimic/ să ne fie// toc, toc, toc// să intre în lume copiii lui moloch/ să intre în lume orfanii fără de ţară// tot ploaia şi greaţa şi ploaia şi greaţa/ ploaia, ploaia, greaţa.// toc, toc, toc” (am citat chiar din poemul care dă titlul volumului).

În primul poem, acuarelă/cine e maia, dezabuzarea, lipsa de perspectivă urmează, totuşi, un subtil joc al iluziei („mi-am făurit lumea pe p