Candidatura becaliotă la alegerile parlamentare din decembrie, pe listele USL-ului, a fost consfinţită vineri, 19 octombrie. Entuziasmul lui Crin Antonescu şi recunoaşterea de către Victor Ponta a faptului că este stelist şi, prin urmare, este de acord cu prezenţa becaliană pe listele useliste dăduseră deja de înţeles că vineri Consiliul Naţional Liberal nu va face decît să-şi dea ultimul gir pentru una dintre cele mai mari porcării din politica autohtonă. Încă de cînd au apărut primele declaraţii antonesciene şi pontiene, au început să curgă critici severe la adresa neghiobiei servite drept inteligenţă politică (a se vedea de pildă şi scrisoarea deschisă a lui Michael Shafir din numărul trecut al acestei reviste). Adevărul e că, la prima vedere, ideea candidaturii becaliote din partea Partidului Naţional Liberal pare aşa de absurdă, încît nu prea poţi spune altceva decît „nişte idioţi“. Apoi, situaţia se pretează din start la nişte jocuri de cuvinte de tipul „becaliberalizarea“ sau „libecalii“; plus, desigur, veşnica expresie „Brătienii s-ar întoarce în mormînt dacă ar şti...“. E, de fapt, total irelevant ce ar spune Bră­tienii. Mult mai important e că Crin Anto­nescu, profesor de istorie, veşnic absent din Parlament, ajuns speranţă a politicii române (???), gata să-l înlocuiască pe marinarul care a confundat România cu o navă sub pavilion străin, pare a fi cît se poate de încîntat de soluţia scoasă din joben (politica românească e, în fond, un circ de provincie care-l aşteaptă pe clovnul din It al lui Stephen King...). An­tonescu ne anunţă că „nici 50 de Becali“ nu vor schimba valorile PNL. Nu e nevoie să le schimbe: la cum arată şi la cum se comportă PNL-ul sub președinția lui Antonescu, potrivirea de „valori“ pare a fi deja acolo. Trebuie spus și că există critici și din partea unor membri marcanți ai PNL-ului: Călin Popescu-Tăriceanu, Ludovic Orba