Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: “Grup Corint” a închis accesul pietonal prin Poarta IV a Cetății din Alba Iulia, după ora 18.00. Motivul: lipsa iluminatului în zonă

Publicat in Alba24, vineri 26 octombrie 2012 ·

Pe Poarta a IV-a a Cetății a apărut, la începutul acestei săptămâni, un anunț potrivit căruia accesul pietonilor în și din Cetatea Alba Carolina prin acea zonă este limitat între orele 8.00 și 18.00. După ce strada Mihai Viteazul a fost închisă în urmă cu aproximativ o lună, pentru lucrări de reabilitare, acum, cei care doresc să ajungă de la Casa de Cultură a Sindicatelor la Catedrală, de exemplu sau în Piața Cetății, după ora 18.00, sunt nevoiți să ocolească Parcul Unirii pentru a trece pe podul nou deschis de pe strada Nicolae Iorga, adică pe partea cu Hotel “Cetate”. Motivul comunicat atât de firma concesionară a spațiului, “Grup Corint”, cât și de Primărie este o problemă la sistemul de iluminat public din zonă, însă fiecare dintre părți pasează vina în curtea celeilalte.

Spaţiul situat la parterul Porţii a IV-a a Fortificației Vauban, concesionat de firma “Grup Corint” pe o perioadă de 49 de ani de la data semnării, cu posibilitate de prelungire, a primit acordul Consiliului Local pentru amenajarea unui punct de informare turistică în zonă, prin Hotărârea 175 din 30 aprilie 2008. Punctul de informare turistică a fost amenajat în baza unui contract de asociere între Consiliul Local Alba Iulia și “Grup Corint”.

Motivul pentru care “Grup Corint” a limitat accesul la acest interval orar este o problemă cu iluminatul public din zona Porții a V-a, pe porțiunea pe intrare/ieșire din Cetate dinspre Arhive, potrivit reprezentanților “Grup Corint”. Din cauza beznei, în zonă ar trebui asigurată paza, însă momentan firma nu își permite acest lucru, iar problema ar trebui rezolvată de către Primărie, au mai specificat reprezentanții “Grup Corint”.

Intervalul orar 8.00-18.00 va fi menținut pe o perioadă nedeterminată, până la rezolvarea problemei cu iluminatul public. De fapt, adevăratul pericol din întuneric este comportamentul vandalistic al anumitor pe

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 38 minute
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 2 ore
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Macron: Franţa şi SUA îşi intensifică eforturile pentru a preveni o escaladare în Orientul Mijlociu

Mediafax acum o ora
„Ne dublăm eforturile împreună pentru a evita o explozie regională, în special în Liban”, a declarat Macron într-o declaraţie comună cu Joe Biden în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Franţa. Franţa şi Statele Unite au lucrat în ulti

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 59 minute
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 5 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 3 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

22°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°