Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Galaţi a respins cererea DIICOT de arestare a lui Mihail Boldea

Publicat in Gandul, vineri 26 octombrie 2012 ·

Curtea de Apel Galaţi a respins, joi noapte, cererea DIICOT de arestare a lui Mihail Boldea în noul dosar în care este cercetat pentru înşelăciune şi evaziune fiscală.

Procurorii DIICOT Galaţi au emis, miercuri, ordonanţă de reţinere pentru Mihail Boldea şi au cerut Curţii de Apel Galaţi arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.

De asemenea, procurorii i-au reţinut în acest dosar şi pe Mircea Bivol, George Hristu, Andrei Mădălin Petrea şi Eugen Roşu.

Curtea de Apel Galaţi a respins propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a lui Mihail Boldea, care este arestat deja într-un alt dosar în care este judecat pentru înşelăciuni imobiliare.

În noul dosar, Mihail Boldea este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la înşelăciune, instigare la evaziune fiscală şi inducere în eroare a unor instituţii publice privind execuţia unor lucrări, Boldea fiind acuzat că nu ar fi înregistrat în documentele contabile aceste operaţiuni, derulate în 2011.

Fratele lui Mihail Boldea, Valentin, este cercetat în acest dosar pentru complicitate la comiterea infracţiunii de înşelăciune, procurorii dispunând în cazul lui măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

Procurorii DIICOT Galaţi şi poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii la locuinţele lui Mihail Boldea şi şefului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Valentin Boldea, precum şi la sediul DSP, într-un caz de înşelăciune şi evaziune fiscală de 450.000 de euro, după ce ar fi indus în eroare ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului.

Potrivit procurorilor DIICOT, învinuiţii Mihail Boldea şi Valentin Boldea au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi Mircea Bivol, George Hristu, Andrei Mădălin Petrea şi Eugen Roşu, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale prin creşterea artificială a cheltuielilor aferente un

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum o ora
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 27 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°